Tarta cu brânză și spanac

Tarta cu branza si spanac

Tarta cu brânză și spanac

Spre deosebire de Popeye marinarul, eu nu fumez, nu am tatuaje și nu mănânc spanac din conservă. Încerc însă să exploatez cât mai mult sezonul și să gătesc spanacul proaspăt în cât mai multe feluri, iar această tartă cu brânză și spanac este de departe una din variantele adorate de toată familia.

Ce ne trebuie pentru această tartă cu brânză și spanac:

  • 1 kg spanac
  • 500 g telemea de oaie
  • 200 g de unt
  • 200 g cașcaval
  • 5 linguri de lapte rece
  • 500 g făină de grâu
  • 3 ouă
  • 2 cepe
  • 4 căței de usturoi
  • 1 linguriță de sare
  • 2 linguri de griș

Cum facem tarta cu brânză și spanac:

  • amestecăm într-un bol făina, untul, laptele, un ou și o linguriță de sare și frământăm până obținem o bilă de aluat care nu se lipește de mâini – pe care o lăsăm la rece în frigider pentru o oră

Tarta cu branza si spanac

 

  • spălăm bine spanacul și-l punem la fiert într-o oală mare cu apă și puțină sare
  • tocăm cepele și le călim scurt în puțin ulei
  • după ce fierbe spanacul, îl scurgem bine și îl tocăm, apoi îl amestecăm cu brânza, ceapa, celelalte 2 ouă și usturoiul curățat și zdrobit

Tarta cu branza si spanac

 

  • întindem aluatul în tavă și-l înțepăm cu furculița, apoi presărăm deasupra grișul

Tarta cu branza si spanac

 

  • punem compoziția peste aluat într-un strat uniform, apoi radem deasupra cașcavalul și dăm la cuptor pentru o jumătate de oră, să se rumenească frumos

Tarta cu branza si spanacTarta cu branza si spanac

 

Poftă bună!

ProNat

Supă de roșii mexicană

Supă de roșii mexicană

Supa asta rece de roșii este ruda mexicană a supei de roșii românești, de care o deosebesc câteva legume în plus, precum și faptul că majoritatea ingredientelor nu sunt preparate termic – ceea ce e un lucru bun, după cum se știe, pentru că nu pierdem nimic din calitățile nutritive ale acestora.

Eu zic că e o soluție răcoroasă, inedită și foarte potrivită pe canicula asta în care fierbem noi de câteva săptămâni.

Ce ne trebuie:

  • 8 roșii mari
  • 2 cepe
  • 2 căței de usturoi
  • 1 țelină mică
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 lingură de oțet
  • sare
  • piper
  • 1 ardei iute tocat
  • 2 foi de dafin

Cum o facem:

  • fierbem roșiile întregi cu foile de dafin cam jumătate de oră la foc mic
  • dăm roșiile prin sită până nu mai rămân în ea decât pielițele și semințele

  • în zeama rezultată adăugăm cepuțele și țelina date prin răzătoarea mică, pătrunjelul și ardeiul iute tocate mărunt, apoi oțetul, sarea și piperul.
  • băgăm la rece pentru câteva ore, astfel încât aromele să se socializeze liniștite și să se adauge reciproc în lista de prieteni ;)

Poftă bună!

RCA-Ieftin

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers