Ficăței de Pui la Cuptor cu Mămăliguță

Ficăței de pui la cuptor cu mămăliguță

Nu știu de unde provine expresia „Îți mănânc ficații”, dar ori de câte ori o aud mă gândesc că nu se poate face asta așa, pur și simplu. Eventual poți încerca ceva cam în halul asta:
Ingrediente:
  • 1 kg de ficăţei de pui
  • 1 pahar cu lapte
  • 2 ce puţe mici sau una mare
  • 1 lingură de ulei
  • 10 căţei de usturoi
  • 1 lingură boia dulce
  • 2 foi de dafin
  • 2 linguri smântână (opţional)
  • piper
  • sare
Preparare:
  • Speli bine ficăţeii şi îi parchezi într-o tavă sau într-un vas termorezistent, după care le torni în cap conţinutul unui pahar plin cu lapte

  • Tai ceapa solzişori şi o căleşti în puţin ulei

  • Pui ceapa peste ficăţei, apoi adaugi boiaua, foile de dafin şi amesteci ingredientele

  • Bagi la cuptor la foc mediu, timp de 30 de minute, După primele 15 minute, mai amesteci o lecuţă/ţâră, în funcţie de regiunea din care provii
  • Adaugi usturoiul zdrobit, piper, sare şi, dacă nu eşti la slăbire, două linguri de smântână, amesteci iar şi mai dai la cuptor încă 10 minute, timp în care pui de mămăligă
Important: NU pune sare la ficăţei până nu sut făcuţi, pentru că se întăresc. Sarea se adaugă aşa cum am văzut mai sus, după 30 de minute în care ficăţeii se fac la cuptor, pentru a rămâne fragezi.
Poftă bună!

Lenjerie.ro - 25% comision

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers